marți, 3 decembrie 2013

Prietenul tau

 .

Din lacrimi, reci ninsori de diamant
Cobor în noi, din imemoriabil timp,
în mine însămi, ca liniște să fac,
arunc balastul inutil de suferinți ,
usuc atemporalul, nestatornic lac .
Mă-nnalț apoi, din punctul care zac,
lăsînd în urmă, doar franjuri de lumini ..
clipiri care vorbesc... și care tac ,
din mine peste tine, calde risipiri .
Și îmi aleg, veșmînt ușor, dintre culori
ningînd cu slove, trist și efemer ...
și mă ascund, perdeaua grea de nori
înfășurînd-o, peste-anotimpurilor ger.
Răsar, pe-o altă boltă, picur zori,
din lacrimile reci de diamant,
din care ning, trecutului liant
sunt eu iar tu, al stelelor amant.
Stau strîmb.Să pot să judec limpede,
cum niciodată răsucite în cuvînt,
înfipt mai acătării faptele,
le-am mai avut, înlănțuite de pămînt.
Maura Lavis

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu