Renunt la mila greu,ca la un viciu,
Cu mila sunt drogata de copil.
Alb instelata de ridicol plang
Langa fricos,langa invins,langa umil.
Ii plang pe prosti si prostii ma inving,
Surazatori sub steaua mea sterila.
De gingasie tot mai mult ma ntunec
Si pier de umanism si mila.
Induiosate maini intins sa mangai
Fiare gonind spre mine hamesite,
Si mi pare rau ca n o sa mai sarut
Si botul care ma ucide.
Nici n am trait spre a nu jigni pe nimeni,
Mi au prins in tarna radacini genunchii,
Si mi trece viatza incercand sa mi cresc
La capetele aripilor,unghii.
Ana Blandiana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu